Despre autor

Sunt Flaviu Oros, fondatorul JF Studio Design SRL şi autorul acestor pagini. M-am născut în 1971 în Zalău, unde am urmat Liceul de Matematică-Fizică. In timpul liceului şi al studenţiei, am cântat sporadic la chitară bas în câteva trupe rock, dar, fiind foarte pasionat de domeniul audio, m-am ocupat mai mult de sonorizarea lor, făcând sunetul la nenumărate spectacole muzicale.

In 1995 am absolvit Facultatea de Electronică din Cluj-Napoca şi până în 2005 am lucrat ca inginer de sunet în câteva studiouri de înregistrare şi de radiodifuziune, perioadă în care am participat la toate etapele producţiei audio, de la compoziţie şi înregistrare până la mixaj şi mastering, aprofundându-mi mult cunoştinţele despre ştiinţa sunetului.

De-a lungul acestor ani am devenit tot mai interesat de construcţia studiourilor audio şi am studiat tot ce am găsit în literatura tehnică străină despre metode de izolare fonică şi optimizarea acusticii încăperilor, intrând totodată în contact cu specialişti în acustică din întreaga lume, de la care am învăţat foarte mult.

In anul 2002 am lansat primul site românesc cu informaţii despre realizarea unui studio de înregistrare, prezentând atât componentele aparaturii audio cât şi elemente teoretice şi practice despre acustica încăperilor lui, iar în anii următori am mai publicat câteva articole despre acustica arhitecturală, în diverse reviste.

Din 2005 sunt membru AES (Audio Engineering Society) şi am înfiinţat JF Studio Design SRL, prima firmă românească specializată în servicii de inginerie acustică pentru studiouri de înregistrare şi camere de audiţie.

Sper că aţi găsit interesante aceste pagini şi vă mulţumesc pentru vizită !

Foto © Liviu Oros
Contact

Flaviu Oros - inginer acustician

Email: contact@jfstudiodesign.ro

Telefon: (004)0721711473